vineri, 27 august 2021

CÂND AȚI MINȚIT, STIMABILE D.le PROCUROR BRÎNDEA DAN-EUGEN???
Stimați cititori, nu am crezut vreodată că voi scrie pe acest blog un astfel de titlu...eu lupt cu sistemul ticăloșit din justiția română din anul 2008...dar minciunile unor magistrați au luat forma unui pamflet, au dezvoltat ”minciuna” în așa fel încât să nu pară supărătoare deși era o ilegalitate! Până azi 27.09.2021 magistrații judecători/procurori au purces la anularea unor cauze/clasarea unor plângeri ale subsemnatului prin interpretarea unor articole de lege/legi după bunul lor plac... I-am înțeles...așa a dictat POLITICUL în justiție, posed un document imbatabil prin care acuz implicarea politicului în actul de justiție din România! Dar azi 27.09.2021 am primit prin poșta clasică un document juridic de noaptea minții semnat de către D.l BRÂNDEA DAN-EUGEN PROCUROR ȘEF SECȚIE URMĂRIRE PENALĂ din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj! Acest procuror șef de secție minte cu nerușinare în motivarea actului juridic prin care acesta CONSTATĂ-DISPUNE-RESPINGE plângerea depusă de către subsemnatul împotriva actului de clasare a urmăririi penale într-o cauză în care este implicat subsemnatul și Asociația ”ProAdevăr” pe care cu onor o conduc. Nu pot da nume/număr a actelor penale deoarece procesul penal este pe rol...nu am acest drept legal...dar promit să fac publice toate actele de procedură incidente acestui dosar penal! Am amintit mai sus de implicarea poiliticului în actul de justiție... da așa este...în cauza mai sus amintită sunt implicați procurori, politruci, inspectori ai Gărzii Pădurilor, primari de comune, D.l actual prefect al Județului Sălaj marele vânător DARI TOMA sau TAMAȘ dar și D.l PROCUROR GENERAL AL DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE fostul prim-procuror de pe lângă Tribunalul Sălaj la data de 07.12,2015 CRIN-NICU BOLOGA!!! Vă dați seama ce interese meschine sunt la mijloc??? Este vorba despre o asociație de vânătoare -ATENȚIE, PĂDURI UNDE SE VÂNEAZĂ, SITUATE ÎN JUDEȚUL SĂLAJ!!! Prin urmare, dacă sunt mulți vânători ”de elită” în Județul Sălaj ei trebuie menajați săracii de ei...prin urmare acest procuror BRÎNDEA DAN-EUGEN vine și apără onoarea unor vânători iluștrii din Județul Sălaj! Vă relatez pe scurt -mă obligă legea penală- plângerea penală la care fac referire...la data de 07.12. 2015 se depune în format electronic un DENUNȚ PENAL la Tribunalul Sălaj -în atenția D.lui prim-procuror CRIN-NICU BOLOGA!!! Denunțul nu este semnat, nu are semnătură electronică și prin urmare este nelegal...el trebuia returnat petentului! Acum vine bomba: DENUNȚUL ESTE TRIMIS DE CĂTRE VÂSCU ALEXANDRU DE PE UN E.MAIL AL ASOCIAȚIEI ”ProAdevăr”! FALS...subsemnatul Vâscu Alexandru nu am trimis/depus sau semnat niciun denunț penal...eu am depus la viața mea doar SESIZĂRI, CERERI, SOLICITĂRI, MEMORII...prin urmare este vorba de fals în înscrisuri sub semnătură privată! Astfel că, o persoană sau mai multe, au dorit să informeze pe D.l prim-procuror CRIN-NICU BOLOGA de faptul că în comuna Sărmășag s-a constituit o asociație de vânătoare prin acapararea unor terenuri (păduri) deținute de către persoane fizice prin folosirea de semnături false!!! A început cercetările penale care au durat până în anul 2019 -prin decizia DNA Serviciul Teritorial Oradea...nu cunosc decizia...Ce este mai grav că subsemnatul VÂSCU ALEXANDRU am aflat de existența acelui denunț abia în anul 2019!!! Vă dați seamna, dragi cititori, cum se face justiție în România?! Alo, D.le procuror BRÎNDEA DAN- EUGEN, pe la dumneata se aude? Știai de existenșa acestui dosar că doar te-ai pronunțat de două ori! Se pune fireasca întrebare: „CÂND AI MINȚIT, D.le PROCUROR BRÎNDEA DAN-EUGEN?” Când ai afirmat că dosarul subsemnatului este în lucru -la data de 13 iulie 2021 prin adresa răspuns la cererea subsemnatului -sau la data de 23.08.2021 prin dispoziția de respingere a plângerii subsemnatului depusă împotriva clasării cauzei în Dosar Nr.1490/P/2019? Dosar penal constituit urmare a depunerii de către subsemnatul și Asociația ”ProAdevăr” a unei plângeri împotriva ACELOR PERSOANE CARE AU DEPUS UN DENUNȚ PENAL FALS,  FOLOSINDU-SE DE NUMELE MEU ȘI DE DENUMIREA ASOCIAȚIEI PE CARE O CONDUC??? Așa se face justiție în România...și totul ca urmare a implicării politicului în justiție!!! Prin investigații jurnalistice ale subsemnatului, am descoperit persoana implicată și partidul politic implicat...dar organul de cercetare penală-mucles- tăcere totală, nu vrea să deranjeze! Păi dacă este implicat procurorul general al DNA și prefectul județului (dar și alții) cum să nu anuleze D.l procuror șef BRÎNDEA DAN-EUGEN plângerea depusă de către subsemnatul -un ONG-ist care militează pentru apărarea drepturilor omului-??? Dar vor răspunde cu toții, fiți pe pace...și vor plăti scump bătaia de joc la care mă supun, dar și faptul că au încălcat legea penală! Doamne Ajută!
Dacă Dvs. D.le procuror BRÎNDEA DAN-EUGEN vei citi acest articol, eu vă spun doar să vă fie rușine...și aștept să mă acționați în justiție pentru calomnie! Dar nu în justiția din România, hai să ne judecăm într-o țară din Uniunea Europeană cu o democrație autentică...unde justiția este independentă și răspunde numai în fața legii! Doamne Ajută! Fotografia folosită aparține unui ziar local, nu am găsit fotografii cu D.l procuror ...scuzați calitatea fotografiei! Mulțumesc!
Până voi primi un răspuns de la D.l procuror încriminat, vă mulțumesc pentru popas pe pagina noastră de blog/pe pagina mea de facebook! Cu bine!
Alex.c.Vâscu într-o zi cu ploaie de toamnă...dar cu mâhnire-n suflet...  

sâmbătă, 26 iunie 2021


”ADEVĂRUL, FRUMOSUL ȘI BINELE!”

(O LECȚIE DE VIAȚĂ DATĂ DE CĂTRE O ÎNVĂȚĂTOARE!)

 
Doamne ce cuvinte...o învățătoare de la o școlă din Zalău a adresat câteva cuvinte elevilor absolvenți ai ciclului primar...la terminarea discursului D.na învățătoare a aspus: ”Doresc ca-n viață să vă însoțească trei cuvinte:ADEVĂRUL, FRUMOSUL ȘI BINELE! Doamne ce cuvinte înțelepte a rostit înțeleapta D.nă învățătoare...dar oare copii au realizat importanța cuvintelor? Dar părinții copiilor prezenți la festivitate? Pentru a înțelege sensul cuvintelor hai să le luăm pe rând...Mai întâi ”BINELE”. Acest cuvânt simbolizează sănătatea omului, confortul lui, realizările acestuia în raport cu necesitățile de zi cu zi, starea de bine a omului...o stare continuă de sănătate mintală și fizică! Al doilea cuvânt ”FRUMOSUL” simbolizează tot ce este frumos moral/spiritual și omenesc la un OM! Această calitate a unui om -aceea de a fi ”frumos”- este foarte greu de obținut! A fi frumos înseamnă ca tu ca om să ai o educație solidă din familie...apoi una primită la școlile pe ca re le-ai urmat și în final este foarte importantă ”școala vieții”! Ce bine a spus D.na învățătoare, ”frumosul” să-i însoțească pe copii în viață...adică să  nu uite de educația primită-n familie, școală și viață! Dacă copii vor respecta principiile de bază ale unui comportament civilizat bazat pe lege și educație...totul va fi ”frumos” în viața lor! Există mai multe cuvinte care explică frumosul: frumusețea naturii, frumusețea sufletului unui om, frumusețea morală, frumusețea comportamentală și nu în ultimul rând frumusețea fizică a unui om! :Frumoasă urare din partea învățătoarei...dar oare câți copii vor urma drumul drept în viața lor??? Grea întrebare... dar mai greu răspunsul! Și să trec la cuvântul ”ADEVĂR”...oare care este explicația că D.na învățătoare a pus primul covânt ”adevărul” și nu ”frumosul” sau ”binele”? La o primă vedere a celor trei cuvinte, s-ar părea că pe primul loc ar veni ”BINELE” -adică realizarea unui confort individual al vieții omului cu tot ce derivă din asta-, apoi ar veni ”FRUMOSUL” -adică educația pentru viață al copilului, comportamentul acestuia în societate, respectarea legilor, respectarea celui de lângă tine, respectul de sine, etc. Dar D.na învățătoare a pus pe primul loc cuvântul ”ADEVĂRUL”! Acest cuvânt a primit de-a lungul anilor multe interpretări...adevărul înseamnă ceva de care nu se poate îndoi, ceva real, ceva incontestabil...alo, judecătorilor de la Judecătoria Zalău/Tribunalul Sălaj, se aude pe la voi? Doamnelor/domnilor judecători ADRIANA POP, MERFU, MARINCAȘ, CHIȘ DAN și alții -mă voi ocupa de toți aici pe blog cât de curând- luați aminte de semnificația acestui cuvânt...DEX-ul ne spune semnificația acestui cuvânt: ”Concordanță între cunoștiințele noastre și realitatea obiectivă, o oglindire fidelă a realității în gândire, ceea ce corespunde realității...ceva real, realitate, veridicitate, autenticitate, exactitate, etc.”! Măi judecătorilor ce sunteți voi, vine o D.nă învățătoare și vă dă o lecție de viață de nota 10! Vă învață pe voi puși să respectați adevărul...să aflați adevărul...să restabiliți adevărul...plătiți cu bani mulți din bugetul țării să faceți dreptate...dar voi mințiți cu nerușinare în motivările voastre, denaturați adevărul în folosul unora sau al vostru personal...poate că Dvs. judecătorii nu cunoașteți semnificația cuvântului ”ADEVĂR” și atunci cum dracu să-l respectați sau să-l ”aplicați” în munca voastră?! Ar fi de folos ca judecătorii -acești torționari ai justițiabililor români care nu răspund nici în fața lui Dumnezeu pentru munca lor- să participați -contra cost- la un stadiu de pregătire ținut de către D.na învățătoare, în care vi se predă semnificația cuvintelor ”adevăr”, ”frumos” și ”bine”! Cu această ocazie mai învățați și voi cum să vă comportați cu semenii/justițiabilii Dvs. Se pare că la acest capitol stați cam prost...să nu mai vorbesc de respectarea drepturilor omului sau a LEGII! 
Și uite așa, dragă cititorule, o învățătoare a sintetizat în trei cuvinte o întreagă lecție de viață... dată în primul rând copiilor absolvenți ai ciclului primar dar și unor magistrați certați cu legea și cu bunul simț...oameni care nu au cei ”șapte ani de acasă!” și care nu respectă semnificația acestor trei cuvinte magice:”ADEVĂRUL”, ”FRUMOSUL” și ”BINELE”! Felicitări D.nei învățătoare!
Zalău, într-o zi cu soare...dar cu mâhnire-n suflet...Alex.C.Vâscu   

miercuri, 5 mai 2021

ROMÂNII ȘI LEGILE SPECIALE!
Alex.C.Vâscu
Citesc pe Net sau aud pe la TV-uri știri despre legile speciale emise de către faimoșii noștri parlamentari...mă refer desigur la legile care aduc venituri suplimentare unor categorii sociale certate cu bunul simț...cu onoarea sau care au o educație precară! Și aici nu mă refer la terminarea unei facultăți -în ziua de azi dai banul și iei examenul...termini facultatea! Mă refer la acele legi strâmbe care fac posibil ca unii dintre români să beneficieze de pensii speciale, de salarii umflate parcă cu pompa...Citesc și mă crucesc: vestitul Adrian Năstase fost premier al României dorește pensii speciale pentru parlamentari...va da în judecată Statul Român dacă îi va fi tăiată pensia specială de fost parlamentar! Nu ți-e rușine, măi tâmpitule, tu care ai furat din banul public, acum vrei o pensie specială de câteva mii de lei...când peste trei milioane de români au o pensie de 1000 de lei! Rușine măi nesimțitu-le! Aud și mă crucesc: JUDECĂTORII INTRĂ ÎN GREVĂ! Ați înebunit, măi tâmpiților ce sunteți voi...în România nu se face justiție...politicul se implică-n actul de justiție -am un document care probează acest lucru!- și veniți voi și faceți grevă împotriva tăierii pensiilor speciale! Nu vă este rușine??? În România sunt pensii ale judecătorilor mai mari decât salariile avute...eu nu spun că judecători nu trebuie bine plătiți, dar numai dacă-și fac treaba așa cum prevede Constituția României! Vai de ea justiție din ziua de azi...unii justițiabili pierd procese pe bandă rulantă cu ”dreptatea-n mână”, se produc imense catastrofe ”umane”...dar judecătorii fac ce vor ei...că bine a spus președintele de tristă amintire a României Traian Băsescu:”JUDECĂTORII NU RĂSPUNS NICI ÎN FAȚA LUI DUMNEZEU!” Dar ei vor pensii speciale! După pensionare unii devin avocați celebrii...eu aș interzice ocuparea unor astfel de funcții...cum să fi tu avocat azi când ”ieri” ai condus instituția -judecătorie, tribunal, etc.! Oare ce dracu fac parlamentarii noștri dragi? Ce părere au despre pensiile speciale? Unii vin pe la TV-uri și spun tare și răspicat că pensiile speciale ”sunt un bun câștigat”! Câștigat unde, măi tâmpiților? La ruletă? Tot parlamentarii au votat legi speciale pentru pensii speciale!!! Unii spun că dacă taie pensiile speciale vor veni cei 9 specimene ”speciale” de la Curtea Constituțională și vor spune ”NO!” tăierii pensiilor speciale că de...și ei au pensii speciale! Măi d.le Dorneanu, chiar nu ți-e rușine să cumulezi o pensie specială cu vreo trei salarii??? Tu mănânci cu două guri??? Rușine...Am mai spus-o aici pe blog, Parlamentul României are două mari sarcini -parlamentarii desigur-: SĂ VOTEZE LEGI PENTRU POPOR ȘI SĂ CORECTEZE LEGILE PROASTE! Prin urmare, treceți la treabă, măi tâmpiților ce sunteți voi! Votați eliminarea pensiilor speciale în totalitate! Faceți o lege specială a pensiilor ocupaționale dacă vreți...dar s-o știm și noi poporul! Că doar noi poporul v-am trimis în Parlamentul României! Dar se spune în popor:”CORB LA CORB NU-ȘI SCOATE OCHII!” Și câte se mai pot spune...eu aștept să intre-n grevă judecătorii! Dacă ar fi după mine, i-aș exporta pe toți în țările africane și aș aduce judecători și personal auxiliar din țările cu o democrație avansată...spun democrație avansată deoarece judecătorii din acele țări au și o cultură elementară cel puțin! Nu ca la noi, unde judecătorii -unii desigur- nici nu știu bine a citi și scrie românește! Au făcut facultatea de drept pe banii de la tăticul...nu au nici cele mai elementare cunoștințe, dar ei fac grevă deoarece le trebuie pensii speciale! Păcat că Bunul Dumnezeu nu dă putere celui care merită! Prin urmare eu doresc ca fiecare român să aibă o pensie specială...ea să se numească ”PENSIE DE ROMÂN!”...cuantumul ei să fie cam de 2500 euro...Doamne ce bine ar fi! DOAMNE AJUTĂ!
Zalău, într-o dimineață cu insomnie...dar cu mâhnire-n suflet! ALEX.C.VÂSCU

duminică, 28 martie 2021

 IZOLARE, IZOLARE... DAR S-O ȘTIM ȘI NOI...


Izolarea reprezintă un refugiu pentru unii...o metodă de a fi singur cu tine...de a putea medita în liniște...de ați aduna gândurile...dar trebuie musai ca tu ca individ să fi deacord cu IZOLAREA! Dar când ți-o impune cineva... niște tâmpiți de conducători, parcă nu mai sună bine! Ce-i mai grav cu această izolare...nu mai știe stânga ce face dreapta! Doresc să vă povestesc - poate că va auzi și D.l Gâdea de la Antena3- ceva de râsul curcilor! Sunt un justițiabil de câțiva ani...adică mă lupt cu sistemul ticălpșit din justiția română...La data de 15 februarie 2021 m-am ”rapelat” -adică am fost în rapel...adică am terminat VACCINUL! Pe data de 17.02.2021 colega mea -care de 10 zile se chinuia cu simptomele de  COVID19 se duce la ”urgență” secție din cadrul Spitalului de Urgență Județean Zalău! Aici este întrebată de la intrare de către bossul de paznic...”CE BOALĂ AVEȚI?”! Colega de 59 de ani abia se mai ținea pe picioare...apoi o domnă de la înregistrare o întreabă DE TREI ORI ”SUFERIȚI DE DIABET?”! de aprcă aceea doamnă avea ordin să înregistreze musai că suferă de diabet -deși colea i-a spus din prima de ce boli suferă...a mai rugat-o de trei ori să cheme un doctor că pacienta nu se simpte bime! Măi tâmpit-o de înregistratoare, o femeie cu simptome clare de COVID19 este în fața ta și tu nesimți-to nu chemi un doctor s-o consulte??? Colega mea -pacientă- este trimisă la un punct din cadrul spitalului pentru a fi testată...o asistentă îi spune la pertu ”deschide mai mare gura...” de parcă era pertu cu colega mea sau că și-ar fi băut banii împreună! Măi tâmpit-o, ce educația mamii dracului ai? Așa se vorbește cu pacienții? Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu CERE! Este trimisă(colega) pe un pat tip targă...după cam 10 minute vine un tip asistent medical și îi spune colegei ”SUNTEȚI INFECTATĂ!” Biata colegă întreabă: ”ȘI EU CE FAC? AM VENIT DIN BREBI(cam 12km de Zalău, pacienta  avenit cu un taxi) AM NEVOIE DE UN CONSULT MEDICAL...PIC DE PE PICIOARE!” La care o nesimțită de asistentă îi spune ”CU CE AI VENIT, CU AIA MERGI ACASĂ. STAI 14 ZILE LA IZOLARE! TE VA CĂUTA CINEVA DE LA DSP-Direcția de Sănătate Publică SălJ!”! Bravos nesimțit-o și nesimțitule! Biata femeie abia se mai ținea pe picioare și nesimțiții o trimit acasă FĂRĂ UN CONSULT MEDICAL! Alo, D.le  RAIED ARAFAT, se aude pe la voi? Acesta este protocolul în cazul unei persoane infectate cu covid -și care prezintă simptome clare de COVID19? Poate că le mai spui și matale ce și cum...pe la Zalău! După două zile de chin la pat, subsemnatul am sunat la 112 și am rugat să se trimită urgent o salvare acasă la doamna la Brebi! După un consult făcut de o asistentă -cum dracu de nu s-a trimis un doctor de la URGENȚĂ? Era vorba de un caz clar/testat de COVID19! De la DSP o doamnă care a contacta-to pe pacientă i-a spus să stea 14 zile în izolare că va fi bine...Pacienta a fost tratată la Spitalul Orășenesc Jibou-secția COVID19 de către o echipă de nota 10! Acum doamna se simpte mai bine...încă mai are de făcut un tratament tare scump...dar la noi ca la nimenea! Subsemnatul -un ONGist care apără drepturile omului- am informat prin sesizări perședenția României, Insatitutul de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății...cei de la Institutul de Sănătate Publică mi-au răspuns că nu se ocupă cu astfel de treburi...au alte sarcini... de la președenția României mi s- răspuns ca de foecare dată prompt și la subiect: a trmis sesizarea mea la Ministerul Sănătății pentru a dispune un control de specialitate la Spitalul Județean de Urgență Zalău...așa că sunt în așteptare! Doamne, oare ce dracu au avut în mintea lor cei care au declanșat epidemia de COVID19? Dar va veni și vremea adevărului...Luați aminte dragilor, feriți-vă de acest blestemat de virus...face ravagii cu persoanele care sunt mai fragile, indiferent de vârstă, indiferent de religie...și după cum se vede, la noi în România NU AVEM CONDUCĂTORI CARE SĂ NE FEREASCĂ DE ÎMBOLNĂVIRE! Toate măsurile dispuse de către guvernanți sunt de noaptea minții...și poporul român are de suferit! Din păcate...
Sper că vom scăpa de această pandemie și vom reveni la FOSTUL NORMAL AL VIEȚII!
DOAMNE AJUTĂ-NE!
Zalău la 28.03.2021, într-o zi caldă de primăvară...Alex.C.Vâscu

sâmbătă, 27 februarie 2021

”ZIUA COVID19 - SFIDAREA MORȚII!”
S-ar putea ca acest titlu să supere pe unii cititori...Având în vedere existența acestui blestemat de virus care a adus-și mai aduce din nefericire-multă suferință unor semeni de ai noștri, în calitatea mea de ONG-ist care apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului dar și de persoană care am trecut prin boală, am luat hotărârea -împreună cu colega mea Maria Bălănen vicepreședinta Asociației ”ProAdevăr” care a avut de suferit din cauza infectării cu COVID19- să rugăm Organizația Mondială a Sănătății să declare o zi din an ca fiind ”ZIUA COVID 19” zi în care toată omenirea să ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi...să urăm sănătate tuturor celor care au suferit prin infectarea cu COVID19! Am dori, ca aceea zi să fie o zi în care să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ferească de astfel de epidemii...dar am dori ca Dumnezeu să-i bată pe toți cei care au dispus infectarea și din păcate moartea a zeci de mii de oameni...Doamne Ajută! Cu referire la acest blestemat de virus, vă informez că am citit undeva un mott-o deosebit: „CU PROSTUL ȘI CU NATURA SĂ NU TE PUI NICIODATĂ! AMBII SE RĂZBUNĂ: PROSTUL IMEDIAT ȘI NATURA ÎN TIMP!” Cum vă sună aceste cuvinte, dragilor cititori? Oare mai marii/bogații lumii sunt chiar proști? Oare s-au răzbunat ei pe noi cei mulți de pe mapamond? Sau MAMA NATURĂ s-a răzbunat pe noi? Grele întrebări, dar mai ales greu de dat răspunsuri...Cu referire la nivelul de noaptea minții în care a ajuns sănătatea omului în România se spun multe, se scrie istoria acestor vremi...eu doresc să vă povestesc ceva real...povestea colegei mele infectată cu Covid19. Timp de aprox.10 zile această doamnă de 59 de ani a stat pe pat acasă crezând că are o banală gripă...apoi a crezut că are o infecție în gât...a luat antibiotice și paracetamol...După 10 zile de chin, a chemat un taxi -locuiește la 12 km de Zalău- și s-a prezentat la secția de urgență a Spitalului Județean de Urgență Zalău...aici i s- întocmit o fișă, i s-a determinat tensiunea arterială și o doamnă a trimis-o într-o parte a spitalului unde se face testul SIPIER -sper că am scris bine-. Aici o doamnă i-a recoltat din gură și nas material pentru analiză...doamna asistentă a avut un comportament indecent cu un pacient (ă) CARE ABIA SE PUTEA ȚINE PE  PICIOARE!  A venit un asistent medical care a anunțat-o că este pozitiv testul, că este infectată! Sărmana colegă a întrebat ce are de făcut...i s-a spun pe un ton ironic să meargă acasă și să stea în izolare 14 zile... Doamna pacientă a întrebat dacă nu poate fi consultată de un doctor...că nu se simpte bine, abia poate să stea pe picioare...degeaba, i s-a spus să părăsească secția...Halal vouă, măi doctorilor și asistenților medicali de la Spitalul Judțean de Urgență Zalău! Nu vă este rușine? O femeie care abia se ținea pe picioare este dată afară de la secția de urgență a unui spital județean!!! Am luat hotărârea de a depune o plângere penală pe numele celor vinovați...dar vom da în judecată și Spitalul Județean de Urgență Zalău -vom solicita daune morale/materialede mii de Euro! După două zile de stat pe patul de suferință, subsemnatul am anunțat la 112 starea colegei...a venit o ambulanță cu o asistență/și șoferul...NICI URMĂ DE DOCTOR, MĂI TÂMPIȚILOR, CUM SE POATE TRIMITE DOAR O ASISTENȚĂ LA UN CAZ CONFIRMAT DE covid 19??? Dar la noi în România totul este posibil...cu un așa sistem de sănătate neghiob...Colega mea infectată a fost dusă la o secție de covid a Spitalului Orățenesc Jibou! Aici, după două zile de tratament, colega mea este bine...se simpte foarte bine, a trecut peste ce este mai greu! Felicitări D.lui doctor -nu-i știu numele- dar și lolegelor/colegilor! Așa da comportament cu pacienții...Doamne, ce poveste tristă dar tare adevărată...din păcate! Dacă OMS-ul va da curs dorinței noastre, va exista o zi a COVID19 în care vom comemora pe cei care nu au supraviețuit blestematului de virus...vom ruga pe Bunul Dumnezeu să ne ierte pe noi oamenii dacă am supărat MAMA NATURĂ! Doamne Ajută!
Zalău, la 27.02.2021, într-o seară caldă de iarnă...dar cu mâhnire-n suflet! Scuzați vă rog eventualele greșeli de ortografie...dar nu mai am curajul să recitesc ce am scris...ALEX.

joi, 3 decembrie 2020

Pârțul politic. Episodul ”ORBAN ȘI PROMISIUNILE LUI”!
Sursa foto -Ziare.com
Dragi cititori, eu nu am nimic personal cu D.l Orban -vremelnic prim ministru al României.Pe mine mă deranjează minciunile pe care le debitează acest om...L-am ascultat azi la TV unde, cu o mutră de parcă anunța un război atomic iminent -”DOAMNE FEREȘTE-NE!”- a venit al nostru prim-ministru și ne-a anunțat că, dacă vom vota PNL-ul duminică, patru ani de zile va curge numai lapte și miere...câinii vor alerga cu colaci-n coadă...tăt românul o va duce bineeeeeeeeeeeeee...că PSD-ul este vinovat pentru toate relele petrecute în România! Da, sunt deacord că și PSD-ul este de vină... dar și celelalte partide...D.l Orban uită că PNL-ul a guvernat âmpreună cu PSD-ul...că s-au tot rotit la guvernare! Dar acum înainte de alegeri importante pentru România/poporul român, din nou vine D.l Orban cu minciuni răsuflate! Puțină decență, D.le prim-ministru n-ar strica...nici la șeful Dvs. D.l președinte Iohannis! Să i-au pe rând minciunile D.lui Orban de azi (câte am reținut!):
1.Tăt românul o va duce bine în cei 4 ani de guvernare PNL!
2.S-au luat toate măsurile de protecție în secțiile de votare...totul este OK!
3.Vom face...din nou cu ”VOM”...de un an de zile numai asta aud de la PNL-iști că noi „vom face”, ”vom vedea”, ”vom dezvolta”...dar nimic de genul ”AM FĂCUT!”. 
4.PSD-ul a vrut să distrugă justiția...D.le Orban, cum este cu promisiunea șefului de guvern privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție? Trei instituții importante din domeniul justiției din România -CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARLAMENTUL ROMÂNIEI-  au spus pass...secția este legal înființată și prin urmare rămâne așa...deși nu prea se văd rezultate! Din păcate...dar Iohannis/Orban și Predoiu o tot dau înainte cu desființarea...ei uită că mai marii de la U.E au dat doar o recomandare și nici decum o desființare a secției!
5.Iohannis a adus României 80 de miliarde de euro!!! Unde sunt banii, D.le Orban? Sunt doar promisiuni...vor veni...dacă se vor face proiecte de calitate...apoi dacă se vor aproba...apoi...va mai trece multă apă pe Dâmbovița până se vor folosi acele miliarde de euro...Și nu uitați, o bună parte din ei va trebuie returnați! Asta n-o spune d.l prim-ministru...Oare dece???
În final D.l Orban ne-a ”rugat” să mergen la vot duminică...că numai așa o vom duce bine...de parcă acest prim-ministru nu știe că va veni o criză economică majoră pe mapamond...dar pentru Iohannis/Orban și PNL-iștii de top, totul se reduce la a câștiga alegerile de duminică...oare ce se va întâmpla dacă va câștiga alegerile PSD-ul? S-au USR-ul? Doamne ce vor mai ”lucra” politrucii de luni încolo...să vezi ce mai promisiuni/vrăjeli/improvizații...că de, se va forma un guvern de coaliție! Apoi să te ții cu furatul și minciunile! Așa că D.le Orban, mai ușor cu minciunile adresate românilor că nu vă mai crede nimeni...și nu uita D.le prim-ministru, că România nu-i a voastră și nici a celor care vă conduc/plătesc, România este a poporului român! Și va veni și vremea adevărului...să nu uitați voi politrucilor care a-ți dus România pe marginea prăpastiei de episodul ^89!!! Și marele și ipocritul de Ceaușescu a fost executat...Luați aminte...Și câte aș mai avea de povestit cu referire la minciunile D.lui prim-ministru...dar și ale altor politruci...
P.S Vă rog să priviți cu atenție la mâinile D.lui orban...limbajul nonverbal...”vă dau încă 100 de lei la salariu”! O imagine vorbește cât 1000 de cuvinte...
Eu urez succes tuturor partidelor politice din România la votul de duminică...Doamne Ajută!

Zalău, într-o seară rece de iarnă...dar cu mâhnire-n suflet! Alex.C.Vâscu 

duminică, 29 noiembrie 2020

 Pârțul politic. Episodul ”PREȘEDINȚII ROMÂNIEI”!

România a avut cinci președinți...Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu (toți cu terminalul ESCU!) și acum Iohannis -singurul care nu respectă regula lui ”escu”. Toți au avut partea lor de vină la starea actuală a României...adică la dezastrul în care se află România și poporul român! Poate pare a fi ciudat ceea ce spun, dar asta este părerea unui om care a trecut prin două regimuri: am prins partea bună din regimul Ceușescu -dar și partea mai puțin bună, am prins 31 de ani din capitalismul de doi bani instaurat după actul -o fi fost revoluție sau lovitură de stat???) de la 1989. Ceușescu a avut partea lui de vină...dar după părerea mea cei care-l informau poartă marea vină...securiștii că nu au fost mai insistenți -ei se ocupau doar de contraspionaj/ spionaj și apărarea Republicii România, bravo lor ...erau temuți dar și apreciați de serviciile de spionaj internaționale!- și cei de lângă el care aveau multe privilegii...Vă mai amintiți de Marea Adunare Națională? Am cunoscut câțiva membrii, erau oameni cu pregătire superioară, cunoșteau realitatea...dar le era teamă de securitate...fiecare spiona pe celălalt, oamenii se suspicionau reciproc...nu pute-ai avea încredere nici în fratele tău...vă amintiți de tot ce au făcut PSD-iștii lui Iliescu pentru a demasca pe unii politicieni (politruci) în preajma alegerilor...dar și pentru a face nevăzute unele dosare de informatori/poliție politică...Mie îmi este rușine ca român care am fost nevoit să aflu prin ce traumtisme fizice/morale au trecut martirii luptători înpotriva comunismului...și stau și mă întreb: CE URMĂRI AU AVUT LUPTA LOR? și tot eu răspund: NICI UNA! Călăii din trecut au avut/au și acum pensii mari...iar urmații celor dispăruți martirii noștrii o duc greu...într-o democrație de doi bani! Eu consider că vinovat de tot răul actual -și de 31 de ani!- din România este fostul președinte ION ILIESCU! După cum se știe, în anul fatidic 1989 toate țările comuniste au trecut la capitalism fără vărsare de sânge...doar în România a fost vărsare de sânge nevinovat -dar și prostesc! Dacă fostul rege Mihai era numit doar prim-ministru în primii 5 ani de după evenimentele din ^89, altfel arăta azi România! A venit la conducere președintele Constantinescu cu ai lui 10.000 de specialiști! Nu a făcut nimic...am votat și eu pe cineva pentru prima dată-n viață...pe acesta l-au învins securitatea -poate că așa o fi fost, dar dacă era un bărbat cu sânge-n instalație alta era soarta României! Dar PNȚ-CD ul a dispărut -nu aveau speciliști și nici oameni de stat pregătiți să conducă România- și au venit iar la putere oamenii lui Iliescu...și dă-i cu furturi/minciuni, cu prădat România pe bucățele, și dă-i cu vândut tot ce era de vândut pe repede înainte, și dă-i cu capitalismul feroce de doi bani...La un moment dat, sărmanii români nu mai știau cine era la conducere: PSD-ul cu ai lui, securitatea nouă (sistemul paralel) sau puterea ocultă internațională? Acum se vede cine era cu adevărat la putere...Și a venit măscăriciul de bișnițar Băsescu...ales de două ori de unii dintre români dar cu ajutorul SRI-ului la ordinul tâmpiților din puterea ocultă! Se mai aude ceva de episodul Paris? Se mai aude ceva de fraudele comise de Băsescu pe timpul mamdatului de primar al Bucureștiului??? Cum dracu de l-au ales primar pe acest bișnițar cei din București? Sau nu ei l-au ales...a fost ales prin fraudarea votului!? Pe cele două mandate de președinte al României s-a furat pe rupte-n România...a se vedea episodul Udrea/Videanu/Blaga/Boc &companii...Ei au rămas cu banii -toți acoliții lui Băsescu!- și ne râd în nas, vorba românului supărat...ba mai mult, idioții de români (unii!) îl trimit pe Băsescu în Parlamentul European, mare europarlamentar! Că bine au zis Eminescu și Țuțea: ”UN POPOR DE IDIOȚI!” Și fiindcă nu s-a terminat de transformat România într-o piață de desfacere internațională și mai era de furat destul...a fost pus la cârma țării d.l profesor IOHANNIS! Vă mai amintiți ce mutră de om inteligent avea? Eu am crezut că fiind de origine germană...va face mult pentru România...am crezut că Germania va ajuta România...dar se vede treaba că m-am înșelat! Totul a fost un mare FÂS! Și din nou tinerii frumoși din dispora ni l-au mai pus odată în cap pe Iohannis...cu ajutorul lor ocupă un nou mandat Iohannis! După părerea mea, D.l președinte Iohannis este un penal...un om care va trebui suspendat și demis...dar întrebarea este: CINE S-O FACĂ? Că doar există un BLAT între Iohannis și PSD-iști! Că doar așa doresc mai marii lumii... Și a venit pandemia de CORONA VIRUS  made Covid19/made nu se știe de unde! Vă mai amintiți ce ne spunea D.l Iohannis: ”...o simplă gripă...nu este motiv de îngrijooooooooraaaaaaaaaaaaaaaare!”  cu referire la pandemia anunțată în decembrie 1019! Și acum ne tot învață cum să ne spălăm pe mâini și să purtăm masca de protecție! Apropoo...D.le președinte, unde dracu sunt milioanele de măști pe care le-ați promis cetățenilor cu venituri mici? Numai pentru aceast fapt ar trebuie să fiți suspendat/destituit din funcție...și prim ministrul Orban cu ai lui miniștrii de doi bni-LA MITITICA! Dar cine s-o facă...că d.l Ciolacu una zice și alta face...că s-au găsit tot felul de politruci de doi bani care vin pe la TV-uri (plătite cu bani mulți!) și ne dau lecții de democrație! Mă și mir că nu le este rușine! Dar la așa popor...așa conducători/propagandiști! Prin urmare România a avut niște președinți de doi bani... oameni care au dus poporul român într-o stare jalnică...poporul care a ținut de-a lungul istoriei -popoarele migratoare/marile imperii invadatoare- departe de Europa...acestea sau dezvoltat în voie...apoi ne-au râs în nas...și acum ne exploatează...sărac de tine popor român! Stau și mă întreb: ”DAR NU-ȚI ESTE RUȘINE, D.le PREȘEDINTE IOHANNIS?!” Nu-ți este rușine de halul în care ai adus țara și poporul român? Desigur că nu dumneata singur...cu PNL-iștii tăi cu tot, unul și unul...acum dorești să ai și un parlament al tău...ai încălcat de nenumărate ori Constituția României...ai încălcat legea penală...și mai ai tupeul să vii în fața poporului și să ne spui că dumneata respecți legea! De multe ori am avut impresia că dumneata joci un rol important în opera de dezmoștenire a poporului român de tradițiile sale...se dorește desființarea României ca stat? Nu mai departe de interdicțiile impuse haotic: slujbele din biserici interzise, școala interzisă, piețele închise, interdicții pe timpul nopții...dar marile moluri/hipermarcheturi (sau cum dracu le-o zice?) pot fi deschise...că de , dacă le închideți se supără comandanții din umbră...RUȘINE!
Și uite așa poporul român va merge la vot -cine or merge!- pe 06 decembrie 2020...și vor vota așa cum le va dicta conștiința dar va câștiga tot cei care va trebuie...întru binele oligarhiei financiare internaționale și a tâmpiților de politruci români! Mulțumesc pentru popas pe pagina mea...
Zalău, la 29 noiembrie 2020 într-o seară rece de sfârșit de toamnă românească! Alex.C.Vâscu