POVARA SINGURĂTĂȚII...

Alex.C.Vâscu

Am dorit mai demult să scriu un articol pe tema singurătății...de mulți ani eu am înțeles ce înseamnă singurătatea pentru un om. Am raportat acest termen la starea mea interioară...toată viața mea am fost un singuratic...dar numai formal, în realitate am înțeles că eu m-am retras într-un cerc al meu în care nu am dat voie să intre nimeni! Și așa mi-am înțeles eu singurătatea...Anul trecut am întreprins o anchetă jurnalistică în baza prevederilor Statutului Asociației ”ProAdevăr” pe care o conduc. Este vorba despre rugămintea unei doamne din Arad-nu pot da nume de persoane deoarece nu am acordul acestora!-exprimată pe contul personal de facebook, prin care aceasta, dorea să o ajut pe sora ei în vârstă de 72 de ani care este internată spre legală îngrijire la Centrul de îngrijire pentru Persoane Vârstnice ”Sfânta Vineri” din Municipiul Zalău. Am demarat ancheta jurnalistică prin a informa conducerea Prefecturii Județului Sălaj...apoi m-am adresat unor instituții din Municipiul Zalău care au obligativitatea de a răspunde de modalitatea în care sunt îngrijite persoanele în aceste centre. După primirea unor răspunsuri din partea acestor instituții -Primăria Municipiului Zalău prin Direcția de Asistență Socială, Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, Prefectura Sălaj-am mers să i-au legătura cu D.l Haller- familia acestuia răspunde de acest centu din Municipiul Zalău...Am cunoscut un om sociabil, binevoitor care mi-a pus la dispoziție toate actele pe care le deținea în legătură cu doamna profesoară de 72 ani cu domiciliul în Satu Mare, internată spre o legală îngrijire conform contractului semnat între conducerea centrului și o nepoată a d.nei profesoare care a internat-o...Am aflat cu această ocazie care este motivul principal al nemulțumirii sorei dânsei din Arad...dar și al d.nei profesoare:SINGURĂTATEA! Acum am înțeles adevăratul sens al cuvântului ”singurătate”! Cu acceptul D.lui Haller și al D.nei doctor Haller, am purtat o discuție cam de o oră cu doamna profesoară și cu membrii centrului care asigură îngrijirea/sănătatea persoanelor avute în îngrijire. Discuția a fost foarte constructivă de ambele părți: d.na profesoară a dorit să-mi explice motivul pentru care dorește să meargă ACASĂ la apartamentul ei din Satu Mare, eu am înțeles foarte bine ce înseamnă singurătatea pentru o femeie care nu are copii, nu are rudenii în țară...are doar o soră care locuiește în Arad -are 75 de ani, este bolnavă și nu poate avea grijă de această soră a ei...Mi-am amintit de un citat scris de Grigore Vieru:”Ochii îs doi și-s triști, d-apoi inima singură!” Am înțeles că doamna profesoară are inima singură, ea dorește dar nu poate...adică vrea să meargă acasă, la casa ei...dar nu poate, nu o lasă sănătatea! N-are cine să o îngrijească...am vizitat acest centru, am văzut și auzit de condițiile excelente de îngrijire a persoanelor vârstnice...această doamnă are tot confortul necesar unui trai decent...are medici și asistente care o îngrijesc, are medicamentația necesară bolii ei...dar nu are acel sentiment de împlinire a dorinței de a scăpa de singurătate! M-a înduioșat gestul D.nei doctor Haller care a dăruit de multe ori acestei doamne, produse cosmetice...ce frumos gest, doamna doctor a dorit să înlocuiască persoanele care trebuiau să fie lângă doamna profesoară...Am informat pe sora dânsei că doamna profesoară are toate condițiile necesare/legale care să-i asigure un trai decent în acest centru de îngrijire persoane vârstnice ”Sfânta Vineri” din Municipiul Zalău. Și totuși, această doamnă nu este mulțumită de viața ei...a venit în centru pe targă și acum merge singură...vrea să meargă la apartamentul ei din Satu Mare, deși i-am explicat că nu are condițiile legale pentru a putea părăsi centrul...adică nu este nici o persoană care să poată s-o îngrijească, așa cum este îngrijită aici...Dar dânsa nu și nu...luptă cu acel sindrom al singurătății! Că bine spunea Maica Terezea: ”Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni.”! Această doamnă se simte a nimănui...ce dureros sentiment pe care un om îl are la cei 72 de ani! Am constatat că doamna profesor nu este singură aici la centru, este iubită de către personal...mi-a plăcut de o asistentă medicală care i s-a adresat la persoana a-I-a...adică personalul vrea ca cei internați în centru să simtă aceea căldură sufletească a unei familii...grea muncă mai are și acest personal! Cu acest prilej am aflat și eu de condițiile ”medicale” de care dispune centrul ...poate va accepta D.l Haller un interviu pe această temă...dar și pe tema persoanelor-peste 90-care locuiesc aici în Municipiul Zalău! Mulțumesc D.lui Haller/D.nei doctor Haller și colegilor pentru ocazia oferită mie de a cunoaște o altă fațetă a singurătății...că nu degeaba a spus marele Sadoveanu ” E ȘI CUMPLIT MORMÂNT SINGURĂTATEA!”

Vă promit, cât de curând, un interviu cu D.l Haller și D,na doctor Haller.

Zalău, într-o zi de februarie rece...dar cu speranță în suflet! Alex.C.Vâscu