marți, 10 septembrie 2019

Important: ”IERTĂM DAR NU UITĂM!”

În data de 09 septembrie -ca în fiecare an- sute de persoane vin la Treznea, Județul Sălaj, pentru a aduce un pios omagiu martirilor români din fatidica zi de septembrie a anului 1940...zi în care trupele maghiare din batalionul 22 Grăniceri din Debrețin-Ungaria- au ucis prin împușcare și străpungere cu baionetele din dotare un număr de 87 români și 6 evrei...aceștia au avut o singură vină: ACEEA CĂ SUNT ROMÂNI! 
GARDA DE ONOARE PREZINTĂ ONORUL!


Copii strămoșilor uciși mișelește...

Susana Jiboan-90 de ani-supraviețuitoare...

Un pios omagiu...

Veșnică pomenire!
Emoțiile mă stăpânesc în urma unei convorbiri telefonice cu D.na doctor Sanda Stanca din cadrul DSP Sălaj...am fotografiat-o la Mormântul Martirilor din Treznea (de pe deal) ...era cu mătușa sa Susana Jibouan...aceasta era cu lacrimi în ochi când s-a apropiat de mormânt unde a depus un buchet de flori în amintirea mamei sale Labo Ana și a bunicului Sălăjean Gavril -ambii uciși în fatidica zi de 09 septembrie 1940! La Mormântul Martirilor  de pe deal -cum se spune la Treznea- au venit să depună o floare pe mormânt doar aproximativ 50-60 de persoane din sat...restul cam de 100 au fost oaspeți din Municipiul Zalău și oficialități -doar așa câțiva ”de sămânță”...că restul nu s-au sinchisit! Acum 15-20 de ani locația de pe deal era plină... săteni  și neamuri (urmași) ai martirilor erau prezenți la mormânt...se depuneau coroane de flori cu zecile din partea tuturor instituțiilor centralizate sau descentralizate -sau cum naiba s-or numi ele!-, politrucii se înghesuiau de mama focului să susțină alocuțiuni și să depună coroane de flori! Dar din an în an, tot mai puține persoane vin la mormânt...tot mai puțini politruci vin să-și prezinte ”burțile”...pe an ce trece, se simplifică și ceremonialul...din păcate! După părerea mea, se impune prezența unei gărzi de onoare la Mormântul Martirilor Românilor de la cimitirul de pe deal! Aici, în prezența sutelor de persoane, se impune ca fanfara ”PROMENADA” să susțină un recital cu muzică adecvată momentului și garda de onoare să de-a ONORUL în memoria celor 87 de români ușiși mișelește...și nu în onoarea D.lui prefect al județului Sălaj! Alo, poate se aude și pe la Prefectura Sălaj...unde lipsește o minte limpede...În acest fel ar veni mulți oameni din comună să asiste la manifestare...Au fost depuse coroane de flori -puține, maxim 10!- de către politruci dar și de către reprezentanți ai unor ONG-uri -cinste lor! S-a ținut o slujbă de pomenire! Apoi festivitatea s-a derulat la Monumentul Martirilor Neamului Românesc din centrul localității Treznea. Din nou politrucii  și reprezentanții unor instituții -puțini!- au depus coroane de flori...la eveniment au rostit alocuțiuni Prefectul Județul Sălaj și Primarul Comunei Treznea. Din cuvintele rostite am reținut ideea următoare: ”IERTĂM DAR NU UITĂM!” Așa să fie, D.le prefect...că tare cu patos ați rostit aceste cuvinte...A urmat momentul cel mai așteptat de zecile de copii și părinții lor: defilarea gărzii de onoare! A fost un real spectacol -ca de fiecare dată când Fanfara ”PROMENADA”cântă și bravii noștri militari defilează cu drapelul în frunte! Cinste lor!
Din păcate, doresc să spun și două lucruri negative legate de această comemorare! Unul...unde dracu a fost floarea cea vestită a culturii sălăjene??? Măi doamnă de la cultură...măi doamnă de la biblioteca județeană...măi d.le Dănilică de la ...habar nu am ce!...dece nu ați organizat ceva semnificativ la această comemorare? Că doar sunteți plătiți din banii publici...sunteți mulți angajați, măcar să fiți prezenți cu o floare...dar voi nu serviți...sunteți prezenți acolo unde ”pică ceva”...adică la vre-o aniversare, vre-o lansare a unei cărți tipărită pe bani publici, la vre-o recenzie a vreunei cărți a vreunu-i politruc...dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Un alt lucru negativ: am spus-o și o mai spun, la Prefectura Județului Sălaj, La Consiliul Județean Sălaj, la Primăria Municipiului Zalău dar și la diversele concentrate/deconcentrate, lipsește UN CAP LIMPEDE! Organizarea unor evenimente comemorative/Ziua Națională a României/Ziua Drapelului sau de alt gen presupune ORGANIZARE!!! Dar numai de organizare nu au chef politrucii...cele două monumente de la Treznea sunt în paragină! Cei de la județ vor spune că  nu este treaba lor...cei de la cultură că nu au bani/nu pot și nici nu știu...cei de la Primăria Treznea că nu au bani alocați...și uite așa, Mormântul Martirilor de pe deal dar și Monumentul Martirilor Neamului Românesc din centrul comunei se degradează...Ca să vezi și tu cititoareo/cititorule câtă importanță se dă mormântului de pe deal, anul trecut am văzut ”o coroană din flori artificiale aruncată în copacul de la partea din față a mormântului!” Am fotografiat-o acum...era în aceași poziție...pe aleea ce duce la mormânt zac în paragină două cruci, una de lemn și una din fier! Oare ale cui or fi ele? Dacă nu se știe, dece nu sunt mutate sau desființate??? De ani de zile, din cauza intemperiilor, literele care cuprind numele și prenumele martirilor români de pe mormânt s-au șters...nimeni nu dorește să le remedieze...poate că vre-un ONG din România sau poate-dece nu?- din Ungaria, se vor implica...poate, vom vedea! Doamne, ce popor mai suntem și noi...Am  întrebat doi profesori de istorie -unul născut la Treznea- și mai mulți oameni din satul Treznea: ^A venit vreodată vre-un urmaș din Ungaria al celor care au masacrat românii la 09 septembrie 1940 în satul Treznea, să-și ceară iertare în numele acelor ticăloși...”...răspunsul a fost un NU răspicat! Ce frumos ar fi fost ca un ungur din Ungaria să vină la treznea la data de 09 septembrie și să stea de vorbă cu urmașii martirilor...era un gest de bun-simț...dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Un pios omagiu martirilor români de la Treznea! Dumnezeu să vă aibă în pace!
Persoanele care doresc să vadă cele 303 fotografii realizate cu acest prilej, rog să caute pe contul de facebook ^Alexandru Vâscu^ la secțiunea albume! Vă mulțumesc pentru popas pe blogul asociației noastre...m-aș bucura ca și D.l prefect al Județului Sălaj și alți politruci să citească acest articol...poate vor viziona și fotografiile realizate...poate!
Zalău, la 10.09.2019 într-o seară de toamnă caldă...dar cu mâhnire în suflet! Alex.C.Vâscu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu