sâmbătă, 9 august 2014

MIHAI VITEAZUL- COMEMORAT LA GURUSLĂU































BĂSESCU(TRAIAN) ȘI CEI 12 APOSTOLI...



Am aflat cu stupoare de noua gafă pe care unii reprezentanți ai justiției ticăloșite din România au făcut-o...poate că nu este o gafă, poate fi o comandă politică sau mai bine spus o răzbunare a lui Traian Băsescu la adresa lui Voiculescu! Noi cei mulți, dar nu proști, nu putem înțelege modul sau modalitatea în care se face justiție în România! Se dă vina pe mașinațiunile lui Băsescu, ale lui Koveși, ale lui Morar, ale lui Monica Maco- vei, și ale altora...dar oare unde ești tu Ponta băiete? Ești de profesie procuror, ai fost și ministru, ești de doi ani prim-ministru, ai avut în 2012, la mâna ta, 72% în parlament și tot nu ai schimbat nimic în justiția din România! Unde sunt promisiunile din 2012? Un exemplu: ”dreptate până la capăt!”...care capăt, domnilor? Nu sunteți în stare să faceți câteva legi care să revoluționeze justiția ticăloșită din România! Care este motivul că voi cei 72%, în anul 2012, cu ocazia referendului de demitere al președintelui Băsescu, nu ați aplicat prevederile legale...ceea ce va cerut D.l Ghișe? Noi cei mulți credem că a fost o înțelegere ticăloasă între putere și Băsescu! Dar să revenim...nu cunosc dacă cele doisprezece persoane- apostoli i-am numit eu, mi-a venit în minte scena biblică intitulată ”CINA CEA DE TAINĂ”, din care reiese că doar unul l-a trădat pe fiul lui Dumnezeu, la fel și în cazul nostru, doar Voiculescu ”l-a trădat” PE BĂSESCU!-sunt vi- novate sau nu, dar tare mi-aș dori ca toți cei care au furat din banii publici să fie trași la răspundere și să le fie sechestrate averile...dar în folosul nostru, a poporului român și nu în folosul unui urmaș al lui Băsescu! Degeaba se încearcă din răsputeri la postul Antena 3, să fie ”rezolvată” problema lui Voiculescu- omul zilei de câteva zile...dacă nu se reformeză din temelii justiția din România(de către voi, stimați judecători, procurori și organe de cercetare penală din poliție) toate eforturile voastre, a celor de la Antena 3,  vor fi zadarnice! Degeaba s-a chinuit D.na Dana Grecu pe la ora 19 și 15 minute să ne prezinte studioul Antenei 3...degeaba s-au chinuit zile în șir colegii doamnei să ne lămu- rească de faptul că D.l Voiculescu și ”colegii” sunt nevinovați! Totul în zadar...sistemul a funcționat, așa că, după părerea mea...ar trebui să-i mulțumiți D.lui Ponta și celor ”72 la sută” pentru aranjamentul făcut cu președintele Băsescu/acoliții lui din U.E...fac refe- rire la vara lui 2012! M-a ”impresionat” până la lacrimi zicerea unei doamne, la ora 19 și 20 minute, prezentă în fața studioului Antena 3! Oare cine i-a chemat acolo? Oare cine îl va însoți pe Mircea Badea în ”revolta” lui față de Traian Băsescu? Aud cuvinte grave din gura moderatorilor de la Antena 3 adresate justiției din România dar și celor care con- duc justiția...perfect adevărat, D.le Gâdea...dar să nu uitați că mulți justițiabili au cerut adoptarea unor legi clare, simple, revoluționare, dar care să fie respectate de către toți participanții la actul de justiție...și cu ce ne-am ales? Păi vă spun eu, cu adoptarea unor coduri-civile și penale- de către politicienii aleși de către noi, coduri care reprezintă o rușine pentru România! Unde este legea care obligă judecătorii/procurorii să răspundă pentru munca lor? Unde este acel ”TRIBUNAL AL POPORULUI” care să fie treapta cea mai înaltă din justiția din România, acel organism care să cenzureze/anuleze/dispună măsuri coercitive împotriva magistraților care greșesc în munca lor? Subsemnatul am propus de multe ori pe blogul Asociației ”ProAdevăr” înființarea unui ”Tribunal al popo- rului”...dar din cei 8000 de vizitatori ai blogului(înființat de doi ani) nici unul nu și-a ex- primat o părere...Dar câte nu se mai pot spune despre justiția din România...dar ce se întâmplă cu sediul Antenei 3- sechestrarea acestuia, sediu care cred că nu are nici o le- gătură cu acuzațiile care s-au adus celor ”12 apostoli”...abia aștept să văd o luptă între Mircea Badea și portărei, pardon procurorii de la DNA și dece nu, între Mircea Badea și madame Koveși! Dar și ofertele unora de a găzdui Antena 3, este hazardantă...de prost gust! Pentru aceștia, nu aveți voi grijă, postul TV Antena 3 va emite mai departe și va dezvălui alte și alte infracțiuni făcute de potenții zilei/politicienii noștri! Din partea mea, vă urez emisie continuă și raitig cât mai mare, spre binele poporului român!
Dumnezeu să vă aibă în paza Sa și să vă dea multă sănătate și fericire, tuturor celor de la postul TV ANTENA 3!     

Zalău la 08.08.2014, într-o seară de vară ploioasă, cu multă amărăciune în suflet.

ELENA(UDREA) ȘI MIMICA FEȚEI...



ALEX.C.VÂSCU
Dacă vrei să vezi adevărul pe fața unui om- sau animal- te uiți la mimica feței. Limbajul corpului, o spun specialiștii, este un mod de exprimare a intențiilor nespuse în cuvinte. Marți seara(sau miercuri!) am audiat o parte din zicerea madamei Elena Udrea la Româ- nia TV- un post TV care se pretinde in(dependent)...poate de bani dar nicidecum în ceea ce privește apartenența de ideile vreunui partid! Adică, din zicerile unor moderatori de la acest post TV reieșea că ”ideile” lor luptă pentru aflarea adevărului și anularea infu- enței nefaste a lui traian Băsescu asupra unor ”băsiști”! Am aflat din zicerile și compor- tamentul lor în relația cu 408234-elena-udreaD.na Udrea Elena, o plecăciune în fața celui care plătește mai bine...ce frumos și tandru se comportau cei doi moderatori cu D.na Elena Udrea, ce în- trebări ”la fix” puneau ei...parcă sorbeau cuvintele madamei, fără să pună cumva niște întrebări directe la afacerile nelegale ale madamei...de pildă ”De unde aveți averea Dvs. Cum ați obținut-o? Din ce surse? Cum e cu acel credit, doar nu mai puteați dormi...”!  Dar să revenim la mimica feței...când pe ecran se derula un colaj cu referire la activită- țile D.lui Traian Băsescu, un operator bun de la TV-ul cu pricina, a marcat imaginea D.nei Elena Udrea pe ecran, concomitent. Așa am dedus următoarele: când iubitul pre- ședinte era adulat de public, madame Udrea zâmbea duiois și tandru, parcă vedea pe ecram pe Dumnezeu! în persoana lui Traian Băsescu! Când era huiduit, concomitent se schimba mimica feței lui madame...era o schimbare uluitoare a mimicii feței D.nei Elena Udrea! Cu referire la zicerea madamei Udrea-ceea referitoare la justiție ”Justiția susți- nută de Traian Băsescu își face datoria, exemplu chiar familia dânsului”! Halal ție, ma- dame Udrea cu toată justiția din România! Care justiție, stimată doamnă? Tare aș dori să port o discuție cu Dvs. pe tema justiției din România, eu de unul singur- un președin- te de ONG care apără drepturile omului- fără pregătire juridică și Dvs. doamnă cu o pregătire juridică, fostă ministru, fostă avocat, fostă...dacă doriți, vă stau la dispoziție, mai ales că aveți afaceri care merg bine la Boghiș, Județul Sălaj! Eu locuiesc în Zalău, aproape de localitatea Boghiș! Poate ne putem întâlni cu ocazia unei vizite a Dvs. la Boghiș...dar dinspre zicerea Dvs. cu justiția, greșiți total! În România nu se face nici o justiție, totul este o mare bătaie de joc la adresa justițiabilului și o afacere pentru procu- rori/judecători/politicieni/impostori! Și Dvs. veniți cu ideea că marele Traian Băsescu a revoluționat justiția din România! Oare cum a reușit? Vreți să vă spun eu...doar la o e- ventuală întâlnire cu Dvs. de altfel o femeie frumoasă care arătați foarte bine la cei...ani ai Dvs. Mimica feței vă spune totul despre relația Dvs. cu Traian Băsescu...încercați o schimbare deoarece acest om mai are puțin și intră pe mâna ”dreaptă” a justiției dar mai ales ale serviciilor din România! Și atunci s-ar putea să aveți și Dvs.de suferit! Dar până atunci, mimica feței exprimă intențiile și trăirile unei persoane...

Zalău la 07.08.2014, într-o seară de vară, cu gândul la ”justiția ticăloșită” din România!


luni, 4 august 2014

SĂRBĂTOAREA ”ZILELE ZALĂULUI” - 2014



ALEX.C.VÂSCU


Am ezitat câteva zile...să scriu câteva rânduri despre evenimemtele de la Zalău, Județul Sălaj, s-au să postez doar cîteva fotografii fără text...An de an, la sfârșitul lunii iulie, la Zalău este mare ”chef” mare...pardon, o mare sărbătoare: Zilele Zalăului-în accepțiunea populară a omului de rând- și ”ZILELE CETĂȚII și FESTIVALUL ROMAN POROLISSUM” în accepțiunea domnilor de la Primăria Municipiului Zalău/domnilor care conduc cutura în Județul Sălaj! În anii trecuți- cam prin 2004-2007- zilele se împărțeau în două: se or- ganizau manifestări atât la Zalău dar mai ales la Moigrad-Porolissum! Atunci da, puteam vorbi de o manifestare culturală dar și de o sărbătoare populară(adică hai la o bere, un mic sau mai mulți, hai la o horă sau la o audiere în nopate de muzică pop, hard, manele, hai la focuri de artificii...) și la urmă cu ce ne alegem? Cu bani cheltuiți degeaba(este pă- rerea mea!), cu multă mizerie rămasă în urma ”sărbătoririi”...iar unii, foarte puțini ne alegem cu o amintire frumoasă a revederii(parțiale) a istoriei acestor meleaguri! Mare păcat că domnii/doamnele specialiști de la Muzeul de Istorie și Artă al Județului Sălaj, nu se implică mai mult în desfășurarea acestor evenimente...nu cred că lipsa unor fonduri bănești este cauza, mai degrabă cred că este vorba despre unele manipulări ale fondurilor alocate de către mai marii de la Primăria Municipiului Zalău pentru organiza- rea acestor manifestări! Păcat...baii provin de la noi-contribuabilii din Municipiul Zalău, dar care bani sunt cheltuiți ”anapoda” de către cei puși să drămuiască banii publici! Și uite așa, în controversatul an 2014(politic,social,economic) la Zalău a fost mare sărbă- toare mare, totul s-a petrecut doar la Zalău, pe bulevardul Mihai Viteazul și în fața Pre- fecturii Județului Sălaj...era să uit, sâmbătă s-a desfășurat o manifestare de deschidere a manifestărilor la sediul Primăriei Municipiului Zalău! Nu cunosc ce s-a întâmplat acolo dar presupun că acțiunea a fost un succes pentru organizatori...din toate punctele de vedere-politic,economic(se poate deconta cât cuprinde!),social,uman...Bravo lor! Cu referire la activitatea care s-a desfășurat sâmbătă 26 iulie intitulată ”MAREA BĂTĂLIE” părerile sunt că a fost un succes deplin! Activitatea de rememorare(și redare!) a luptei dintre romani și daci -așa cum s-a desfășurat ea- este un merit al specialiștilor de la Muzeul Județean de Istorie și Artă și al învitațiilor acestora din Ungaria! Sincere felicită- ri și vă aștemtăm și la anul...Și totuși m-a deranjat un lucru: prezența, sau mai bine spus lipsa mai marilor județului/municipiului de la manifestări! Aceștia(unii) au fost prezenți doar vineri seara la deschiderea oficială/parada romanilor/dacilor și bineînțeles că au fost prezenți sâmbătă la sediul primăriei...acolo s-a mâncat/băut pe gratis...Cel puțin, la acțiunea de la ora 18 ”MAREA BĂTĂLIE” sâmbătă 26 iulie 2004, nu am văzut picior de aleși sau coducători! Dar să-i vezi pe aceștia la toamnă, când vor cerși voturi pe la case- le oamenilor...să te ții atunci de ”concursuri”, ”manifestări culturale”, ”ziceri” și concer- te...totul pentru a se veni la vot și a se vota corespunzător ”promisiunilor”! Și uite așa, a mai trecut un an al ”zilelor”...și vor veni și alți ani...că doar actualii și viitorii politicieni sunt toți ”o apă si-un pământ”- adică sunt croiți pe același calapod, dar din păcate ne-a creat și pe noi pe un calapod prost construit!
”LA MULȚI ANI ZALĂU, LA MULȚI ANI ZĂLĂUANI” ȘI MULTĂ SĂNĂTATE TUTUROR!
Zalău, seara zilei dde 03.08.2014, cea mai caniculară zi din anul 2014 în România!




















luni, 7 iulie 2014

DE ZIUA JUSTIȚIEI



Alex.C.Vâscu

Azi 06.07.2014 este ”ZIUA JUSTIȚIEI” nu știu dacă o zi națională sau internațională, dar bănuesc că este o zi internațională...deși pe la TV-urile noastre nu am văzut o apariție a D.lui ministru a Justiției cu un comentariu sau cu vreo cuvântare pe tema ”dreptății”, că în definitiv asta înseamnă justiție- a face dreptate! La Antena 3 (sâmbătă seara) am auzit un europarlamentar (parcă D.l Barbu!) care ne vorbea pe fugă, despre Justiția Augusta din imperiul roman- cea de care Cezar Augustus asculta nemijlocit... și executa la fix ordinele primite de la fastuoasa sa soție... Ce poate un justițiabil ca mine să ureze Justiției din România? Mai întâi, multă sănătate tuturor magistraților din lume, dar dacă ar după mine, aș exporta pe toți magistrații (judecători și procurori!) din România, în țări din Uniunea Europeană cu o democrație consolidată și aș importa de la acele țări, magistrați bine pregătiți și care să pună capăt perioadei de 25 de ani de acumulare catastrofală de capital din România! Din păcate, nici un guvern din România-aflat vremelnic la cârmă- nu a dorit o justiție independentă de politic... pe motiv că o mână spală pe alta și amândouă fața... și uite așa, nici în fatidicul an 2014 nu avem în România o lege care să stabilească responsabilitatea magistrațiilor! Din păcate, trebuie să recunosc ca fiind adevărată o zicere a D.lui președinte Traian Băsescu, făcută la o întâlnire privind numirea unor magistrați: ”Magistrații din România nu răspund nici în fața lui DUMNEZEU!” Ce mult adevăr conține această zicere...păcat că acest președinte de țară nu a făcut nimic pentru o justiție consolidată și independentă dar și responsabilă legic! Nu pot afirma că în România nu sunt magistrați bine pregătiți...dar fiind subordonați politic și economic, au două șanse: ori execută ordinul politic/economic ori pleacă...unora le sunt înscenate dosare penale, alții ies la pensie iar majoritatea se supun ordinelor primite...Eu nu pot să înțeleg un lucru: cum este posibil ca în justiția din România să se judece aceeași cauză cu două unități de măsură și nimeni să nu răspundă pentru asta? În antichitate Platon spunea ”Adevărul este atunci când este, când nu este, nu este adevăr”! (scuze dacă nu am reprodus întocmai cuvintele marelui filozof)! Și când te gândești la ce bine sunt plătiți magistrații... parcă ar mânca cu două guri (iertați-mi comparația)! Cu ocazia acestei Zile a Justiției, aș invoca în fața Dvs. stimați cititori, marea lovitură dată românilor (celor care au treabă cu justiția) numiți justițiabili , prin adoptarea vestitelor coduri civile și penale! Acestea - codurile! - sunt o povară pe capul justițiabililor și un mijloc simplu de a pune pumnul în gura sărmanilor părți vătămate...dacă nu ai bani să-ți angajezi un avocat care să te reprezinte(cu mulți bani, altfel pierzi procesul cu dreptatea în mână), tu parte vătămată nu te poți prezenta și nici depune acte procesuale în căile de atac! (pe civil!) Vai de voi, măi legiuitorilor ce sunteți voi, oare la ce va fost capul când a-ți legiferat acele coduri? La binele magistrațiilor și al avocațiilor? La disprețul față de votanți? La disprețul față de români? Alo, D.le prim-ministru Ponta, sunteți fost procuror, cum vedeți aplicarea anacronică a acestor coduri? Eu parte vătămată, nu pot ataca sentința penală dată de un judecător de cameră preliminară...după două nupuri date de doi procurori incompetenți, vine un judecător(nici nu sunt citat în instanță!) și spune ca fiind ”nefondată” plângerea penală depusă...și uite așa, să piară pofta unor români părți vătămate, să mai dea în judectă pe impostori... Și câte nu se mai pot spune... dar cine mă ascultă? Pentru moment nimeni dar va veni și vremea adevărului... și atunci să te ții tu magistratule! Dar să nu uit că este Ziua Justiției, ocazie cu care doresc tuturor magistrațiilor din România multă sănătate și fericire, dar mai doresc ca aceștia să pronunțe numai și numai adevărul în spețele pe care le judecă! Așa să le ajute Bunul Dumnezeu!    

Zalău la 06.07.2014, într-o seară de duminică caldă, un justițiabil român!

CIOARA ȘI LECȚIA DE VIAȚĂ...



Alex.C.Vâscu

Duminica trecută mă găseam în biserica din satul Bozna Județul Sălaj, cu ocazia săr- bătoarei-prima ediție- a întâlnirii fiilor/fiicelor satului, sărbătoare organizată și gândită de către colegul și prietenul meu de la ziarul Gazeta-jurnalistul IULIAN DUMA- acțiune care poartă numele de ”Fiii Satului Bozna se întorc acasă” 29 iunie 2014. La momentul intrării în scenă a colegei mele Maria Bălănean- aceasta a recitat o poezie dedicată ma- mei și a cântat o melodie compoziție proprie intitulată MAMA MEA-subsemnatul fiind pe post de filmator / fotograf pentru a imortaliza acțiunea prietenului meu, mi-am amintit de o întâmplare stranie petrecută cu ceva timp în urmă, cam două luni de zile...Cam la ora cinci d.m mă îndreptam spre un butic de cartier când pe deasupra mea-cam la doi-trei metri înălțime- au trecut două ciori care parcă se certau...făceau o gălăgie infernală, am avut senzația de apropiere a unei catastrofe (Doamne Ferește!) potrivit unei credințe populare din zona Sălajului. Cele două ciori parcă-și vorbeau, se roteau deasupra unui perimetru fix(în zona unui gard viu din fața blocului) fără să le pese de prezența mea și a altor persoane...care probabil se tot întrebau ce se întâmplă? A doua zi dimineață, pe la ora nouă-inițial nu am dat importanță evenimentului-, scena s-a repetat dar erau mai multe ciori...dar curios, numai una striga pe limba ei...parcă era un strigăt de ajutor, se manifesta parcă era în pericol...Am analizat mai atent scena și am observat că cioara se uita la o mașină parcată în fașa blocului, aproape de gardul viu. Nu am semnalat nimic straniu...dar nu-mi puteam explica comportamentul acelei ciori- nu am cunoștiințele necesare unei explicații științifice. Dar explicația a venit cam la ora cinci d.m când din camera mea am auzit un grup de copii(fetițe și băieți) parcă vorbind cu două ciori...ele ciorile, pe limba lor se agitau și zbierau-parcă era un strigăt de ajutor!- iar copiii se agitau pentru simplul motiv că nu puteau prinde un puișor de cioară care se ascundea pe sub o mașină și la strigătul unui băiețel se refugia în tufiș...Prin urmare misterul acelui strigăt era lămurit: puiul de cioară nu se putea întoarce la cuib...părinții simțeau o mare primejdie pentru puiul lor și căutau să-l apere. Am rugat copiii să lase puiul în pace, va veni mama lui și-l va salva într-un fel sau altul...Din păcate, a doua zi am plecat dimineața din localitate iar seara am observat că puiul de cioară nu mai era prin fața blocului meu...nu cunosc nici acum ce soartă o fi având sărmanul pui...Dar azi când scriu aceste cuvinte, îmi vine în minte lecția de viață dată de mama acelui pui de cioară. Oare câte mame din lumea aceasta rea ar trebui să cunoască pățania mamei și a copilului ei...puiul de cioară...o ființă vie, pentru care mama lui și-ar fi dat și viața să-l vadă în cuibul lui...ce manifestare a dragostei mamei pentru copilul ei! De la TV-urile noastre văd și aud știri cu copii abandonați pe scara unui bloc, aud știri cu copii omorâți de mama lor naturală, am văzut-și văd și acum- copii abandonați în centrele comunitare din Județul Sălaj(dar câte or mai în lume...) și nu am cum să nu mă gândesc la lecția de viață dată de mama cioară! Ce mare putere are Dumnezeu...a dat inteligență -primară o numesc eu- tuturor ființelor de pe Pământ: aceea de a-și apăra copii, în special mamelor care sunt cele mai dragi ființe de pe Pământ! Nu în zadar colega mea Mia, spune duios și pătimaș ”TU SĂ-ȚI IUBEȘTI PE MAMA TA NEÎNCETAT, CĂCI VIAȚĂ EA ȚI-A DAT”! Și uite așa, o cioară mamă ne-a dat nouă oamenilor o lecție de viață...dar oare câte mame cunosc această lecție de viață? Eu zic că majoritatea...iar pe celelalte, merită să le igno- răm dacă ne lasă conștiința, dacă nu, să le acuzăm public!

Zalău, 06.07.2014, într-o d.m caldă de vară...                                             

miercuri, 11 iunie 2014

ZIUA COPILULUI ȘI CONFIRMAREA



ALEX.C.VÂSCU

La 1 iunie 2014 am sărbătorit Ziua Internațională a Copiilor de pretutindeni! O zi specială pentru cei de la Asociația ”ProAdevăr”, având în vedere acțiunea pe care am programat-o la Jebuc, Județul Sălaj. Am fost învitați de către D.na preot reformat Molnar Irma de la biserica reformată, să asistăm la o tripletă de slujbe- timp total 3 ore- cu referire la confirmarea unui număr de 10 tineri. Confirmarea lor presupune o slujbă specială, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost ”examenul” dat de cei 10 tineri, adică măsura în care sunt ei pregătiți pentru viață- din punct de vedere religios! D.na preot a pus întrebări grele tinerilor...dar răspunsurile au fost pe măsură, iar la final toți cei din biserică au fost de acord că tinerii au trecut examenul. Un punct aparte din slujbă a fost prezentat de către D.na Maria Bălănean, vice- președintele Asociației ”Pro-Adevăr”,care și-a început disertația cu cuvintele ”Binecuvântat să fie Dumnezeu! Dumnezeu să ne binecuvinteze pe noi toți!” În continuare D.na Maria Bălănean a spus cuvintele ”Dumnezeu a spus așa: atunci când doi sau trei vor fi adunați în numele Lui, Dumnezeu va fi prezent în mijlocul lor! Noi suntem mai mulți adunați de doi sau trei în numele Lui, deci Dumnezeu este prezent!”
 Prin cuvintele sale, Maria Bălănean, a căutat să aducă un elogiu la ceea ce s-a întâmplat pe parcursul celor trei ore în biserica reformată din Jebuc. A urmat un recital ”MIA”, a recitat două poezii dedicate copiilor dar și mamelor și a încheiat spectacolul cu o melodie dedicată mamei! Am văzut o reacție cu lacrimi de bucurie sau de durere (numai acele mame știu!) la auzul cuvintelor din cântecul ”MAMA MEA”. La final, toți cei aproximativ 300 de persoane prezente - copii și părinți- au primit daruri (dulciuri), oferite cu dragoste de către membrii Asociației ”ProAdevăr”! Mulțumesc pe această cale tuturor copiilor (dar și părinților acestora!) care au oferit dulciuri altor copii cu care soarta a fost mai puțin darnică...din dulciurile oferite, am dăruit atât copiilor de la centrul comunitar de la Jebuc dar și copiilor din comună/județ prezenți la slujba de confirmare.
Asociația noastră a fost prezentă în ziua de 1 iunie 2014 -prin colaboratori voluntari - în două biserici din Municipiul Zalău: Biserica ”Sfântul Mihail” și Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul”, unde am oferit dulciuri tuturor celor prezenți! Un gest aparte s-a consumat la Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” - în momentul în care D.l preot Avram a rostit cuvintele ”LĂSAȚI COPII SĂ VINĂ LA MINE!”...copii au venit la părintele Avram care le-a oferit dulciuri! Felicitări, D.le părinte Avram! Vă oferim fotografii cu aspecte din ceremonia de confirmare de la biserica din Jebuc și cu momentul oferii de dulciuri. Pe această cale, doresc să mulțumesc sponsorilor noștri- prea puțini oameni cu frică de Dumnezeu se găsesc în ziua de azi...- și le urez multă sănătate și fericire! Dărnicia lor nu este în zadar... Dumnezeu le vede puterea de a dărui și îi va răsplăti! LA MULI ANI tuturor copiilor din lumea largă!

Zalău, la 07.06.2014, într-o seară caldă de vară...