vineri, 4 septembrie 2015

ZÂMBETUL ȘI RÂNJETUL LA PREȘEDINȚI...



         Oare ce blestem este pe capul poporului român de nu-și poate alege președinți de o calitate morală desăvârșită...mă refer la președinții Republicii România. Îmi amintesc cu mare plăcere de cuvintele rostite de către Papa Ioan Paul al –II-lea (sper să nu-i greșesc numele!) cu ocazia vizitei Sale la București: ”România este grădina Maicii Domnului!” Alo, măi președinților care sunteți voi, știți ce înseamnă aceste cuvinte? România este ocrotită de Bunul Dumnezeu...dar noi, cei mulți dar nu proști, tot conducători de proastă calitate ne alegem! Am avut până acum patru președinți, vai de capul lor: un Ceușescu care timp de 25 de ani a ținut acest popor, vrednic de laude, în semiobscuritate... a urmat un Iliescu de tot râsul, un neocomunist care a întinat idealurile Revoluției de la 1989(sau ce o fi fost ea!) și a orientat România spre dezastrul economic- ajutat fiind și de un prim-ministru corupt Adrian Năstase-, a urmat apoi un ”țărănist”(era să zic țăran) care a continuat vânzarea României pe bucățele, a urmat iar ”zâmbărețul” de Iliescu, care a continuat vânzarea României doar de dragul funcției de președinte-fără să-i pese de sărăcia poporului român, a venit apoi președintele de tristă amintire Băsescu...un securisto-comunist care a subjugat toate puterile în stat, a furat-împreună cu acoliții săi-tot ce se putea fura, dar a mai lăsat câte ceva și pentru neocomuniștii lui Ponta și iată, acum, avem un președinte ”germanoid”, care, încearcă să facă o altă politică de subjugare a poporului român...mă refer la dorința sa de parvenire cu orice preț pe seama banului public! Și uite așa ajungem la zâmbetul și rânjetul la președinți...Am privit cu stupoare manifestarea președintelui Iohannis la intrarea în Sala Palatului cu ocazia concertului de deschidere a Festivalului Internațional ”George Enescu” la București! Un grup de oameni, femei și bărbați, tineri și nu prea, și-au arătat dezaprobarea față de politica președintelui Iohannis printr-o manifestare pașnică...dar nelalocul ei, nu se potrivea locul cu manifestarea! Și ce face bravul președinte al României, la auzul unor cuvinte de reproș, se întoarce spre acei manifestanți-bine păziți de către trupele de jandarmi!- le trage un ”zâmbet” de toată lauda - parcă era un mare actor pe covorul roșu- le face cu mâna (parcă era Ceaușescu/regele Mihai într-o baie de mulțime mică), le întoarce spatele și-și continuă drumul spre intrarea în Sala Palatului! Ce gest urât, D.le președinte...dacă avea-ți coloană vertrebală și ”tact” în instalație, trebuia să mergeți la acel mic grup de oameni și în prezența presei TV-iste, să socializați cu protestanții- nici nu-i putem numi așa, cu acei cetățeni ai României! Era un gest frumos din partea Dvs. și util în sondajul de opinie... dar Dvs. ați optat pentru a acorda o ofensă opiniei publice...nu uitați că alegătorii Dvs. din România și din diaspora sunt împotriva ”manifestărilor” cu care ne-ați obișnuit în cele opt luni de la preluarea puterii prezidențiale din România! Și nu a trecut mult de la ”zâmbetul prezidențial” și iată că vine Băsescu să ne gratuleze cu un ”rânjet prezidențial” la ieșirea de la DNA! Bravos națiune, așa da președinți! Măcar de la fostul președinte Băsescu ne puteam aștepta...doar Ponta cu ai lui, îl țin în brațe, parcă ar fi un copil minune aterizat pe meleagurile României! Oare cât va mai suporta poporul român această bătaie de joc la adresa sa? Pentru dezastrul uman/economic/ social/politic/cutural/educațional al României, nu răspunde nimeni?! Parcă România ar fi țara lui Papură Vodă! După 25 de ani de la acele evenimente, din păcate, aud pe stradă următoarele cuvinte: ”Ce faci, unde mergi?” și răspunsul rostit cu patimă ”La lucru...fac bine...!” Acolo a ajuns acest popor, ocrotit de Maica Domnului, să se bucure că are un loc de muncă...fie el și plătit ca vai de el...și dacă  respondentul nu are loc de muncă, rostește rușinat ”Ia bine...mă duc...!” și numai el știe ce este în inima și sufletul lui! Dar președinții noștrii ne zâmbesc și ne rânjesc de mama focului...oare până când? Tu, stimate cititorule, poți răspunde la acestă întrebare? Că eu nu pot...
Zalău la 03.09.2015, într-o seară caldă de toamnă, cu gândul la George Enescu!

vineri, 28 august 2015

EUROPA ÎN PICIOARE...



Sunt un iubitor al muzicii românești, atât cât poate iubi muzica un profan ca mine în domeniu. Am trăit un sentiment de deplină emoție în ziua de 26.08.2015 în timpul vizionării unei emisiuni la Antena 3 - moderator D.l Ursu. Doi magnifici ai muzicii - unul cu vioara și altul cu naiul - Andre Rieu și Gheorghe Zamfir, au ridicat în picioare Europa, adică artiști români prezenți pe o scenă imensă în localitatea Manstrich la invitația lui Andre Rieu, au ridicat în picioare un auditoriu format din iubitori de muzică de calitate... erau prezenți mii de oameni (după imaginea video oferită de organizatori) care au fredonat melodii românești, dar mai mult, au cântat împreună cu marele artist Andre Rieu! Sunt puține ocaziile când mă simt mândru că sunt român! Acum, în seara zilei de 26.08.2015, am simțit cu adevărat cuvintele rostite de către Papa Paul al II (dacă nu mă înșel!) care, cu ocazia vizitei istorice în România, a spus ”România este grădina Maicii Domnului!”... ce cuvinte istorice rostite de un papă... Da, așa trebuie să fie, România este o țară ocrotită de Maica Domnului, dar din păcate, noi românii suntem tare păcătoși... în special politicienii bată-i vina, care ne-au distrus prezentul și ne-au pus în pericol viitorul! Dar să revenim, ce frumoși erau tinerii în costume populare românești pe scena din Manstrich, cu ce patimă cânta Gheorghe Zamfir, cu ce talent/patimă/voie bună cânta Andre Rieu, mi-a plăcut tare mult repetarea cuvintelor în limba română ”HOP ȘA” rostite de către Mr. Rieu prin ”HOP ȘE!” Ce frumos răsunau aceste cuvinte rostite de către masa de oameni prezenți la spectacol! Sunt de acord cu propunerea D.lui Ursu, este imperios ca Mr. Andre Rieu să i se ofere titlul de cetățean de onoare al Municipiului București! Și uite așa, Europa s-a ridicat în picioare la auzul minunatelor melodii românești... intrepretate de minunații artiști români/străini sub conducerea marelui Andre Rieu!
Mulțumesc, Mr. Andre Rieu, pentru minunatele momente muzicale oferite!
Zalău, 27.08.2015,  într-o zi cu soare și voie bună...

miercuri, 26 august 2015

ROMÂNIA, ÎNCOTRO?



ALEXANDRU VÂSCU

Încă din anul 1989- de la marea lovitură...sau Revoluție, ce o fi fost ea, mi-am pus o întrebare de bun simț: oare încotro se va îndrepta România? Spre vestul capitalist- așa cum era el sau spre estul socialist al rușilor (sau ce a mai rămas din el...)? Grea întrebare pentru un simplu cetățean al României! Unii dintre conaționalii noștrii s-au orientat foarte repede –au mers spre capitalismul feroce, și-au înființat firme, au reînființat marile partide politice și altele și au început marea capitalizare a României! Din fostul FSN al neocomuniștilor lui Ion Iliescu/Petre Roman & company s-au format marile partide PSD, PUNR, PUR, PDL (altele mai mici au dispărut de pe scena politică) dar să nu uităm de fundația sau ce o fi ea, UDMR...și așa a început marea devalizare a industriei/agriculturii României! Politicienii noștrii- din păcate aleși de către votanții români, induși în eroare prin promisiuni deșarte sau momiți cu pungi cu alimente/altele în preajma alegerilor- au furat cam tot ce se putea fura din România și au vândut pe nimic teritorii întregi din România(adică pământ românesc!) dar și industria României! Ce frumos spunea un prieten de al meu dar dușman al ungurilor (din păcate nu sunt de acord cu teoria lui față de poporul maghiar!) cu referire la Transilvania dată Ungariei: ”Vă dăm Transilvania toată Ungariei, dar să rămână pomii fructiferi aicea...!” Din păcate, aceași politruci demenți prin faptele lor, ne dau și în ziua de azi lecții de morală/democrație/educație civică etc. Oare ce a dorit să ne transmită D.l actual președinte al României cu zicerea ”România lucrului bine făcut!”  și ”Ne luăm România înapoi!”...că de la venirea ”pe tron” al lui Iohannis, nu s-a schimbat mai nimic în România...adică, din promisiunile acestuia și mai ales din promisiunile premierului Ponta, s-a ales praful...adică nimic care să ducă la o viață mai bună pentru români. Dragă cititorule, vreu să spun că din punct de vedere social/umanitar, totul este așa cum era și înainte de venirea USL-eului la putere și de la plecarea lui Băsescu! Acest lucru reiese din ce ne prezintă zilnic TV-urile de știri, mai ales Antena 3, România TV și Realitatea TV! Eu și tu sti- mate cititor, ce să mai înțelegem din politica pe care o duce puterea și opoziția? Toți sunt o apă și-un pământ, vorba unui proverb românesc vechi...ei politicienii fură în continuare și noi cei mulți –dar nu proști!- o ducem tot mai prost. Cu referire la starea actuală a României am o pă- rere poate mai atipică: ”Pentru starea actuală a României este responsabilă toată clasa politică din România, cu începere din anul 1989 și până în ziua de azi!” Nu sunt eu în măsură să cuantific și alte responsabilități...cum ar fi serviciile de informații sau puterile străine, care au interese economice în România...dar un lucru este cert: parlamentele României au dus, prin inactivitatea lor, la dezastrul în care se află România la ora actuală! Dacă politicienii din Parlamentul României doreau bunăstarea poporului și nu propria lor bunăstare (a se vedea votul privind propriile interese pecuniare!) alta era starea României...o țară binecuvântată de Bunul Dumnezeu –”România este grădina Maicii Domnului!” a spus un mare conducător religios! Poate că faptul că sub domnia lui Iliescu s-a comis acel mare păcat-împușcarea cuplului Ceușescu chiar în ziua de Crăciun-este un blestem pe capul României...dar oare care este explicația că milionarii de carton ai României o duc bine mersi și marea majoritate a poporului român o duce din ce în ce mai greu? La această întrebare refuză să răspundă politicienii-aceștia vin doar cu promisiuni în campania electorală și bieții alegători au memoria scurtă...-dar și premierul Ponta sau președintele Iohannis! Bine că și-au triplat salariile...oare nu le este rușine? Cum poate avea o astfel de gândire un conducător care a depus un jurământ la investire, dar oare se mai respectă în România jurămintele? Sub domnia lui Băsescu-10 ani, oare ce au avut în cap românii care l-au votat la al doilea mandat pe Băsescu???- un grup de persoane (că oa- ni nu poți să le spui!) au furat miliarde de euro din avutul poporului dar din păcate, din ce se vede/aude pe la TV-uri, ei vor rămâne cu averile agonisite din contractele cu Statul/șpăgi iar noi, poporul român, vom rămâne doar cu amintirile...păcat, mare păcat că nu există în România bărbați cu sânge în instalație, adică oameni cu coloană vertebrală care să se ridice și să apere interesele României –în fața celor care au devastat România dar și în fața puterilor străine! Oare când va veni și vremea noastră, a celor mulți dar nu proști? Nu pot trece cu vederea ceea ce fac magistrații în ziua de azi...vai de capul lor, în lipsa unei legi care să stabilească responsabilitatea acestora, ei procurorii și judecătorii, fac ce le vrea mușchii lor...dau sentințe/decizii/ordonanțe de râsul curcilor, a se vedea doar cazul violatorilor și cazul D.nei Rarinca dar și miile de cazuri ale românilor purtați pe la procese civile/penale! Codurile civile/penale croite sub regimul de tristă amintire al lui Băsescu- dar aprobate de PSD-iștii lui Ponta cu mare pompă, doar Ponta a făcut parte din comisia de redactare!- sunt o mare pacoste pe capul justițiabililor! Măi prim-ministrule ce ești tu Ponta, unde mai există un cod penal/cod de procedură penală în lumea largă în care partea vătămată să nu i-a contact cu magistrații??? Numai în România lui Ponta/Băsescu/Iohannis este posibil...și voi, în diferite ocazii ați spus că aceste coduri civile/penale sunt o mare realizare a justiției române...poate o realizare dedicată mafiei politice și magistrațiilor din sistemul ticăloșit al justiției din România! Cu agricultura o ducem prost din cauza secetei –unde ne sunt sistemele de irigații de pe timpul lui Ceaușescu?- și dăm vina pe puterea lui Dumnezeu, cu politica...vai de mama ei, cu sănătatea stăm prost de tot, cu învățământul la fel, cu poliția vai de capul lor de neinstruiți și șpăgari, cu armata și mai rău, cu cercetarea suntem la pământ...dar cu ce ne putem lăuda noi românii? Și uite așa, se pune fireasca întrebare: ROMÂNIA, ÎNCOTRO? Dacă tu cititorule, ai un răspuns la această întrebare, te rog frumos să mi-o împărtășești și mie! Mulțumesc frumos!
Zalău la 23.08.2015, într-o duminică cu soare...dar cu mâhnire în suflet...pe blogul nostru vom publica în curând articole dedicate justiției române.

marți, 4 august 2015

S.O.S – VĂ ROG SĂ NE AJUTAȚI!



Numele meu este VÂSCU ALEXANDRU, sunt președintele Asociației ”ProAdevăr” cu sediul profesional în Municipiul Zalău, Strada Pietriș nr.8, Bl.D35, Ap.6, Et.1, Județul Sălaj-România. Asociația noastră a luat ființă în anul 2008 ca o necesitate, aceea de a-mi apăra mama și persoana mea, împotriva încălcării drepturilor personalității și a libertății persoanei, de către reprezentanți ai Statului Român. Obiectul principal de activitate al asociației este apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului și ca obiectiv secundar, activități de ajutor social -ajutor acordat unor categorii de oameni din Județul Sălaj cu care soarta a fost mai puțin darnică: copii și bătrâni din centrele comunitare din județ și familii nevoiașe/sărace din Municipiul Zalău/Județul Sălaj. Pentru a ne desfășura în bune condiții activitatea noastră, avem nevoie de un ajutor logistic/financiar. În acest scop dorim să intrăm în contact cu fundații umanitare care au ca obiect de activitate apărarea drepturilor omului și de aceea te rugăm, dragă cititorule, să ne ajuți în contactarea unor astfel de fundații din Uniunea Europeană sau internaționale, care au puterea financiară/interesul de a ajuta o astfel de asociație din România. Vă informăm că în România se practică o justiție ca a unui stat totalitar, practic drepturile fundamentale ale omului și anume, drepturile personalității -dreptul la demnitate, dreptul la onoare, dreptul la imagine, dreptul la renume- NU SUNT RESPECTATE în România! Vă punem la dispoziție probe indubitabile cu referire la acest aspect -dosare civile/penale referitoare la lupta pe care asociația noastră o duce din anul 2006 cu sistemul ticăloșit din justiția din România. Vă informăm că avem în evidența noastră un număr de aproximativ 600 de persoane care așteaptă un ajutor social din partea noastră. Asociația ”ProAdevăr” este un ONG non profit, non politic și non guvernamental. Date despre asociația noastră le puteți obține de pe saitul Ministerului Justiției din România și de pe blogul nostru asociatiaproadevărapa.blogspot.com. Date de contact:
e.maill asociatia_proadevar@yahoo.com, persoană de contact Vâscu Alexandru tel. 0722599485.
În speranța unui ajutor, vă mulțumesc anticipat!
Primiți, vă rog, distinsa mea considerație!
Cu stimă,
Președinte Asociația ”ProAdevăr”
ALEXANDRU VÂSCU

miercuri, 29 iulie 2015

SOS – PLEASE HELP US!



SOS – PLEASE HELP US! 


My name is Vâscu Alexnadru, I am the President of “ProAdevǎr” Association, having the professional headquarter in Zalǎu, Pietriș Street bl.D35 ap.6 et.1, Sǎlaj County, Romania. Our Association was founded in 2008 as a necessity, that of defending my mother and myself against the violation of human and personality right by the Romanian state representatives. The main object of activity of the Association in the defending of human and fundamental liberty rights and subordinate objective are activities of social help – help accorded to some categories of persons in Sǎlaj County which whom the fate was less generous: children and elders from the communities centers in Sǎlaj County and poor families in Zalǎu or Sǎlaj County. For a good developing of our activity we need logistic and financial help. In this purpose we would like to contact humanitarian foundations which have as object of activity the defending of human rights and that are why we ask you, dear reader, to help us to contact such foundations from European Union or international which have the financial power or interest to help a Romanian association. We inform you that Romania has a totalitarian justice, the fundamental human rights and the personality rights – dignity right, honor rights image right and good name right – ARE NOT RESPECTED in Romania! We provide beyond doubt evidences referring to this aspect – civil/criminal lawsuit referring to the struggle our Association has had since 2006 against the Romanian justice system. We inform you that a number of around 600 persons have been waiting for social help from us “ProAdevǎr” Association are a nonprofit, nonpolitical and nongovernmental organization. Information about our Association you can get from the Justice Ministry website in Romania and from our blog asociatiaproadevarapa.blogspot.com. You may contact us on e-mail: asociatiaproadevar@yahoo.com; phone: 0722599485.
 
 
Hoping for a help, I thank you!

Please receive my distinguish consideration!

Yours sincerely,

“ProAdevǎr” Association President

Vâscu Alexandru