ALEX.C.VÂSCU
Am ascultat cu atenție discursul D.lui prim-ministru Victor Ponta la
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite- New York 2014. Pentru prima
dată în viața mea- și am ceva ani la activ! m-am simțit mândru că sunt
român! Să mă explic...tot timpul sunt mândru de faptul că sunt născut în
România, dar acum m-am simțit reprezentat cu onoare de către un prim-ministru a
țării mele România! În momentul în care D.l Victor Ponta a vorbit lumii întregi
- cursiv și literar- în limba engleză/franceză, impecabil, am simțit și eu, un
biet cetățean al unei mici țări europene, că sunt bine reprezentat și că toți
cei 140 de reprezentanți la nivel de președinți/prim-miniștrii ai ONU, au
ascultat cu- vântul unui prim-ministru și poate că vor ține cont de ceea ce a
spus D.l Victor Ponta. Mi-a plăcut tare mult cele patru probleme abordate în
discursul său, urmează să vedem ce impact vor avea ele asupra politicii
Statelor Unite ale Americii...Cât privește ceea ce au scris pe ecrane cei de la
Antena 3...”discurs istoric”...mai las-o moale D.le Radu și D.nă Dana! Am
înțeles că sunteți plătiți de cei de la PSD și restul...dar până a declara că discursul
lui Ponta este istoric, mai este...asta înseamnă că și discursul lui Traian Bă-
sescu din 2005 a fost unul istoric??? Doream să aud care este motivul
declarării ca fiind istoric acest discurs...dar am rămas doar cu curiozitatea,
moderatorii de pe la TV- urile noastre vorbeau numai despre alte lucruri și nu
despre ceea ce ne doare: pe cine vom alege președinte și ce proiecte de țară
are aceea persoană? Dar una peste alta, tră- im în România și totul este
posibil! Acum că D.l Ponta și soția s-a fotografiat cu soții Obama, ca de
altfel toți cei 140 de reprezentanți ai ONU, nu înseamnă că americanii îl vor
pe Ponta președinte...sau poate că da...din punctul meu de vedere, dacă se va
schimba ceva în bine în România cu Ponta președinte, m-aș bucura enorm, dar
dacă se va continua ”regimul Băsescu” va fi vai de voi guvernanților/politicienilor!
Să nu dea Bunul Dumnezeu să se revolte din nou ”mămăliga”...că va fi prăpăd...
Felicitări D.le prim-ministru Ponta pentru modul elegant și demn cu
care ați reprezentat România la Adunarea Generală a ONU-2014! La mai mare...
Zalău, seara de 25 septembrie 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu